Cu două luni în urmă, la 25 septembrie 2009, în cadrul alegerilor executivului, preşedinte al Ministerul Tineretului şi Sportului este ales Ion Cebanu. Unul dintre cei mai tineri miniştri – optimist şi plin de entuziasm urmăreşte să îndeplinească toate obiectivele pe termen scurt şi lung în ceea ce priveşte gestionarea instituţiei unde lucrează.
La data de 10 decembrie 2009 a avut loc întrevederea Ministrului Tineretului şi Sportului cu studenţii de la căminele Universităţii de Stat din Moldova(USM). Anterior dnul Cebanu a vizitat multe alte şcoli, licee, colegii şi universităţi din ţară.
Sala Casei de Cultură USM era jumătate goală. Tinerii anului I, II, III şi masterat veneau unul câte unul şi sfioşi se întrebau ce ne va spune noul ministru. Toţi s-au ridicat în picioare şi au luat în aplauze tânărul de 26 de ani. Ion Cebanu la începutul discursului său şi-a cerut scuze de deranjul pe care-l provoacă tinerilor în ajun de examene.
Pe termen scurt un obiectiv primordial în opinia lui Cebanu este să instituie structura ministerială în aşa fel încât respectivul minister să devină unul funcţional, pentru că acum se află pe loc gol. “În R. Moldova, Ministerul Tineretului și Sportului nu mai există din 1992, practic acum eu îl creez din nou. Vreau să mă întâlnesc cu societatea civilă, cu organizaţii care reprezintă tineretul pentru a afla detaliat problemele voastre şi pentru a le rezolva.” Am un obiectiv pentru centrul de pregătire a lotului olimpic şi cu întreprinderea Manej, unde sunt adunate mai multe școli sportive de performanţă, dar respectiva clădire se află într-o stare dezastruoasă, acoperişul stă să cadă. Acestea sunt unele obiective pentru anul 2010.
Conform unor date oficiale întreprinderea de stat “Manej” are o întindere de 5 ha. Printr-o agenţie a proprietăţii de stat la 30 decembrie 2oo8, cu o zi înainte de Anul Nou, au fost vândute 1,5 ha la preţ de 1,800 mii lei unor persoane necunoscute. Instatanţa de Judecată Chişinău a apreciat valoarea lotului vândut la 20 mil lei. Aceeaşi istorie este tiprită şi Stadionului Central de pe strada Ismail. În 2008 printr-o hotărâre a Guvernului Tarlev s-a decis să se distrugă şi în locul actualului stadion să fie construit unul nou. Care prin mai multe etape a ajuns proprietate a Ministerului Construcţiei.
La jumătate de întrevedere au intrat în sală un grup de circa 100 studenţi, ei veneau unul după altul la fel ca la intrarea pe vapor. Prin urmare sala a rămas a fi arhiplină.
Dnul ministru entuziasmat şi-a continuat discursul şi a mai spus că, pe termen lung, are 2 obiective importante: locuri de muncă pentru tineri şi locuinţe sociale pentru ei. “De fapt, sunt obiective concrete pe care sunt sigur că le voi rezolva. Programe de antreprenoriat, activităţi de business unde să-i învăţăm pe tineri să scrie proiecte pentru a câştiga bani şi de nu a mai pleca peste hotare” a susţinut Cebanu. Ministerul a propus o colaborare transparentă şi dinamică cu tinerii. “Comuniştii ne-au lăsat cu caznaua goală şi în plus avem criza mondială… vă asigur că voi face ceva în schimbarea lucrurilor spre bine” a mai spus tânărul politician.
Tinerii s-au lăsat cointeresaţi de agentul termic din cămine. “Avem odaie de colţ şi încălzirea e proastă, îngheţăm” a afirmat o studentă. Discuţiei s-a alăturat rectorul USM, Gheorghe Rusnac, care a spus că reţeaua de electricitate din cămin este uzată şi nu există posibilitatea de a uni în prize câte un aparat de încălzire în fiecare odaie, ar putea ieşi din funcţie contorul. De regulă se discută în cadrul şedinţelor Ministerului Tineretului şi Sportului această problemă şi s-a decis ca toate odăile de colţ să aibă această onoare de a avea aparat de încăşzire, într-adevăr e frig.
Ministrul Tineretului si Sportului a purtat un dialog cu studentii pe diverse tematici, ca de exemplu: promovarea politicilor de tineret, importanţa sportului, dezvoltarea reţelei de servicii de asistenţă a tinerilor în vederea orientării profesionale, angajării în câmpul muncii, programele Work&Travel iniţierii unei afaceri, dezvoltării abilităţilor economice, creditarea preferenţială a afacerilor mici iniţiate de tineri, crearea mecanismelor de facilitare la procurarea locuinţelor de către tinerii specialisti, inclusiv prin sistemul ipotecar.
În final ministrul a mulţumit tinerilor pentru atenţia acordată şi a menţionat că vechea societate comunistă a lăsat o vărsare a valorilor, în locul cărora au rămas nonvalori şi speră că împreunăvom promova reperele de cultură şi morală în societate.
Întrevedearea desfăşurată în cadrul Casei de Cultură a USM cu începere de la ora 16:00 a luat sfîrşit la ora 18:00.
Comentarii recente